Măsurile au fost luate imediat după ce localnicii care sunt
susținători ai celor șapte tineri acuzați de viol le-au adresat injurii
ziariștilor prezenți în Văleni, pe care îi acuză că pun prea multă
presiune pe caz și că 'le fac comuna de râs', le-au arătat semne obscene
și chiar i-au amenințat.
'Conducerea IPJ Vaslui a dispus suplimentarea dispozitivelor curente
care acționează pe raza comunei Văleni, pentru prevenirea faptelor
antisociale. Măsurile de ordine sunt asigurate în prezent de polițiști
din cadul Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui și de jandarmi din cadrul
Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui', a declarat pentru AGERPRES
purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.
Viceprimarul comunei Văleni, Radu Beligan, a declarat pentru AGERPRES
că, din cauza acestei situații intens mediatizate, comunitatea locală
și întreg județul au de suferit în mod nejustificat.
"Din păcate, este un caz care ne afectează ca imagine. Poate este și o
mediatizare excesivă, e o presiune prea mare pe noi. Văleni nu e comună
violatori sau de criminali, e o comună de oameni gospodari, care
muncesc, care au mers în străinătate și s-au întors acasă pentru a-și
face un rost. Pe acei tineri nu-i putem izola, deocamdată nu știm dacă
ei sunt sau nu vinovați. Justiția își va spune cuvântul, ei acum sunt
suspecți. Dacă se va dovedi că au greșit, vor plăti așa cum cer legile
acestei țări. Normal că o astfel de faptă este reprobabilă, dar să lăsăm
justiția să se pronunțe', a declarat viceprimarul comunei Văleni, Radu
Beligan.
Prefectul județului Vaslui, Andrei Puică, a declarat că va avea o
întâlnire cu reprezentanții tuturor structurilor Ministerului
Administrației și Internelor din județ pentru a discuta cu privire la
acțiunile care trebuie întreprinse pentru evitarea unor situații precum
cea a violului comis de cei șapte tineri din Văleni, caz extrem de
mediatizat în ultimele zile.
În urma reacțiilor din partea societății civile, a politicienilor și a
simplilor cetățeni care au transmis mesaje de susținere pentru fata
abuzată în mediul online, Consiliul Superior al Magistraturii și
Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor
și a deciziei pronunțate în acest caz.
Inspecția Judiciară a informat că efectuează verificări prealabile
pentru a stabili dacă există indicii ale săvârșirii vreunei abateri
disciplinare de către judecătorii care s-au pronunțat cu privire la
măsurile preventive luate față de cei șapte inculpați în cazul fetei
violate la Vaslui, cât și de către procurorii care au participat în
ședințele de judecată.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui susțin
că desfășoară permanent campanii de prevenire a abuzurilor sexuale, în
special în mediul rural, în scopul informării persoanelor cu privire la
măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a nu
deveni victime ale infracțiunilor la viața sexuală.
La rândul său, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că
despre eventuale greșeli sau forme de vinovăție legate de cazul elevei
violate la Vaslui se poate vorbi după rezultatele verificărilor
Inspecției Judiciare, acesta arătând că o astfel de abordare este
'decentă și prudentă'.
Magistrații judecătoriei Vaslui au dispus vineri, 19 iunie,
înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar,
în cazul celor șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, care au
violat ore în șir o elevă navetistă, până când aceasta și-a pierdut
cunoștința.
În ziua de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, victima s-a
întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o
conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un
câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru
prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva
voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din
apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr
care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.
'În jurul orei 22.30, tinerii au condus victima la domiciliul său și
i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă,
fata a relatat părinților, care au sesizat polițiștii prin apel la
numărul de urgență 112. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță,
victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru
îngrijiri medicale', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului
de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
AGERPRES /(AS — autor: Loredana Ciobanu, editor: Diana Dumitru )